REGULAMENT/ GHID TEHNIC
Denumire: Maratonul Nordului MTB Dersca
Data: 5 august 2023
Localitate: Comuna Dersca/ jud Botoșani
DESCRIERE:
Maratonul Nordului MTB Dersca este o competiție de ciclism MTB deschisă oricărui ciclist profesionist sau amator, înregistrat sau nu într-un club de ciclism care se prezintă cu o bicicletă în bună stare tehnică, cu un minim de echipament și experiență, cunoștințe în domeniu și cu o stare de sănătate care să-i permită efortul fizic. Casca de ciclism este obligatorie și nu se va permite startul în lipsa ei.
Maratonul Nordului MTB Dersca este organizat de Asociația Club Sportiv Nord, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al comunei Dersca și face parte din programul festivalului Zilele Nordului. Participarea la această competiție se face pe propria răspundere, prin luarea la cunoștință a regulamentului înainte de înscriere și a declarației pe proprie răspundere privind starea de sănătate și pregătire fizică, pe site-ul evenimentului www.maratonulnordului.ro . În cazul minorilor, răspunderea este comună a minorului și a unui părinte (tutore legal), prin semnarea înaintea startului a „Angajamentului de participare” de către părinte/tutore legal.
Luarea la cunoștința a declarației și angajamentului confirmă citirea, înțelegerea și acceptarea acestui regulament. Definitivarea înscrierii prin completarea formularului de înscriere, presupune citirea, luarea la cunoștință și asumarea acestui regulament de către participant.
Formatul cursei este XCM (Cross Country Marathon).
Maratonul Nordului MTB Dersca face parte din circuitul Cupa Moldovei MTB (ediția a 5-a 2023) fiind membru fondator în 2019. În 2023, MN MTB este la ediția a XIII -a și va beneficia de o nouă locație și implicit trasee noi, ce urmează a fi comunicate.
Cap. I: Înscrierea concurenților, taxa de participare și pachetul de start:
Înscrierea se poate face online pe www.maratonulnordului.ro până la data de 1 august, cu mențiunea că doar înscrierile validate până la data de 1 iulie vor beneficia de tricou tehnic. După această dată nu se garantează pachetul de start complet (cu tricou tehnic și kit EthicSport). În funcție de evoluția înscrierilor și de normele de protecție covid, organizatorul va lua decizia dacă înscrierile vor fi oprite mai repede, prelungite sau vor fi permise inclusiv în ziua startului. La fel și în cazul solicitării certificatului verde, sau a altor cerințe legale, impuse de restricțiile și normele de la momentul respectiv. Organizatorii pot asigura testarea concurenților în ziua concursului, dacă va fi necesar.
Posibilități de înscriere:
- online pe www.maratonulnordului.ro prin plata taxei cu transfer bancar sau online cu cardul. După completarea formularului de înscriere, concurenții au la dispoziție pentru a valida înscrierea prin efectuarea plății, toată perioada de timp până la schimbarea tarifului. În ultima zi (înainte de schimbarea taxei), înscrierile neplătite, vor fi considerate nule și va trebui reluată procedura inițială de înscriere. Managementul înscrierilor, al participanților, clasamentelor este asigurată de platforma www.cronometrajonline.ro
- în ziua concursului, înscrierile se pot face la locul de start, prin plată cash (dacă această posibilitate va fi admisă de organizatori).
- Înscrierea în categorii se face în funcție de vârsta împlinită în anul concursului, 2023 (chiar dacă este ulterioară competiției).
Pachetul de start: număr de concurs, tricou tehnic specific ciclism sau alt echipament personalizat, cronometrare cu cip, baton energizant/gel, puncte de hidratare, diplomă de participare (format electronic), prânzul cicliștilor, medalie de finisher. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica conținutul pachetului de start. Toate modificările vor fi anunțate din timp. Tricoul de ciclism este garantat cu mărimea solicitată de către participanți doar pentru înscrierile valide până la data de 1 iulie. Participanții validați la concurs pot solicita la info@maratonulnordului, un voucher de discount pentru abonamentul full pass de la Zilele Nordului (nu se aplica in faza de presale).
- Cazare gratuită pentru participanți în campingurile oficiale ZN, în baza numărului de concurs, în limita unui cort de 2 persoane și a unei mașini/ loc parcare: (camping ZN Darabani, camping MN Dersca)
- Alte posibilităti de cazare sunt:
- DOROHOI: Pensiunea Magica (0744 959 850), Pensiunea Dany-Crys, Pensiunea Splendid, Hotel Parc Brazi,
- SIRET: Hotel Frontier. (Strada Alexandru Cel Bun 150, Siret 725500, 0741 110 933)
- Cronometrarea și serviciile destinate procesului de înscriere și management al participanților se face de către www.cronometrajonline.ro . Toate solicitările legate de înscrieri se trimit la adresa contact@cronometrajonline.ro
- Sportivii vor fi premiați cu medalii/trofee, diplome, cadouri de la parteneri și înscrieri gratuite pentru ediția 2023, sau după caz cu premii în bani. Eventualele premii în bani, pot fi modificate dar vor fi anunțate și trecute în regulamentul final, nu mai târziu de 1 iunie 2022.
- Medical: Cea mai apropiată unitate medicală este Spitalul Municipal Dorohoi și Spitalul Orășenesc Darabani ( Strada Tudor Vladmirescu, Darabani 715100, 0231 631 437) . La eveniment se va asigura echipaj medical/ ambulanță și voluntari Crucea Roșie, precum și servicii specializate pregătitoare de efort și refacere post efort.
Taxele de participare*:
- Copii (sub 15 ani): 70 lei (20 ianuarie – 5 august)
- Adulți (inclusiv 15-18 ani):
- 20 ianuarie – 1 aprilie = 110 lei
- 2 aprilie – 30 iunie = 120 lei
- 1 iulie – 1 august = 130 lei
- Ziua startului (5 august) =150 lei
- 20 ianuarie – 31 ianuarie = PACHET Combo 160 lei (mtb+trail)
*personale cu dizabilități, copiii instituționalizați și persoanele cu vârsta 65+ au ÎNSCRIERE GRATUITĂ, în orice moment al calendarului de înscrieri.
** Sportivii aflați pe podiumul final OPEN la masculin și feminim în cadrul ediției anterioare Cupa Moldovei MTB XCM (2022), au ÎNSCRIERE GRATUITĂ, netransmisibilă.
*** Sportivii care au ocupat locul 1 la toate probele validate MN MTB Pomârla 2022, au înscriere gratuită, netransmisibilă.
NOTĂ: Toți cei care beneficiază de înscriere gratuită, trebuie să trimită mail către contact@cronometrajonline.ro, unde să solicite validarea înscrierii și să facă dovada gratuității. Persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați trebuie să facă dovada printr-o adeverință medicală sau de apartenență, semnată de autoritatea în cauză.
Pentru a fi validată înscrierea la acest concurs trebuie bifată opțiunea “Am citit și sunt de acord cu regulamentul concursului” precum și “Declar că sunt apt din punct de vedere medical”. Validarea și atribuirea numărului de concurs se va face numai după achitarea taxei de concurs.
Se poate efectua o singură plată pentru mai mulți concurenți dacă se transmite pe adresa de e-mail contact@cronometrajonline.ro, numele complet al concurenților pentru care s-a efectuat plata.
Concurenții care nu se prezintă la start, care sunt descalificați de către organizatori și cei care abandonează nu au dreptul să solicite returnarea taxei de înscriere. Organizatorul nu are obligația de a pune la dispoziția participantuui kitul de start, dacă acesta nu a fost ridicat personal sau printr-o persoană împuternicită.
Cap 2: Zona de start/finish : TBA!
Zone de alimentare / asistentă tehnică:
Zone de alimentare: minim 5 zone de alimentare
Zone tehnice : 2 zone tehnice
Puncte de control: minim 3 puncte
Mașini de interventie: minim 3 mașini
Ambulanță: 1
Prim Ajutor: 2 puncte
Jandarmerie: DA
Zona echipe : 1 zonă dedicată corturilor de echipe lângă Start/Finish
Contact urgențe și recuperare de pe traseu: TBA!
Contact camping Dersca:TBA!
Contact camping sportivi Darabani: TBA!
Responsabil trasee: Valeriu Catargiu / 0721229365
Contact înscrieri/validări: contact@cronometrajonline.ro, Bogdan Lefter/ 0748701717
Contact Voluntari: TBA!
Contact general: Alex Teioșanu, pedalez@maratonulnordului.ro / 0757500316
Cap. 3 Categorii de vârstă și premii:
Înscrierea se poate face în cadrul următoarelor Categorii/ același sistem folosit in cadrul circuitului Cupa Moldovei. Rolul e de a facilita calculul final al clasamentului pentru circuit și desemnarea campionilor Moldovei la mtb (adulți).
- Adulți:
Traseul Lung:
• Feminin 18 – 29 ani;
• Feminin 30 – 39 ani;
• Feminin 40 – 49 ani;
• Feminin 50+ ani;
• Masculin 18 – 29 ani;
• Masculin 30 – 39 ani;
• Masculin 40 – 49 ani;
• Masculin 50+ ani.
Traseul Scurt:
• Feminin 14 – 18 ani;
• Feminin 19 – 29 ani;
• Feminin 30 – 39 ani;
• Feminin 40 – 49 ani;
• Feminin 50+ ani;
• Masculin 14 – 18 ani;
• Masculin 19 – 29 ani;
• Masculin 30 – 39 ani;
• Masculin 40 – 49 ani;
• Masculin 50+ ani.
- Copii:
Tură 2-4 km.
- copii 5-6 ani
- copii 7-8 ani
- copii 9-10 ani
- copii 11-12 ani
- copii 13-14 ani
Premii :
- înscrieri gratuite la ediția 2024 pentru toate locurile 1 premiate în competiție, diplome electronice și medalii sau trofee.
- premii în bani (1800 lei) pentru locurile 1,2 și 3 în sistem open la categoriile adulți, feminim și masculin, traseu lung și scurt, după cum urmează: FEMININ: traseu lung open: loc 1=200 lei, loc 2=150 lei, loc 3= 100 lei, traseu scurt open: loc 1=200 lei, loc 2=150 lei, loc 3= 100 lei, MASCULIN: traseu lung open: loc 1=200 lei, loc 2=150 lei, loc 3= 100 lei, traseu scurt open: loc 1=200 lei, loc 2=150 lei, loc 3= 100 lei
NOTĂ:
- Toți cei care termină probele de concurs, primesc medalie de FINISHER și diplomă de participare (format electronic)
2. Înscrierea în categorii se face în funcție de vârsta împlinită în anul concursului, 2022 (indiferent dacă este înainte sau după data competiției).
3. toate categoriile de vârstă vor fi premiate cu diplomă și medalie sau trofeu, indiferent de numărul de participanți. Nu vor exista comasări, decât în situația în care organizatorul hotărăște să premieze cu premii în bani și categoriile de vârstă. În acest caz, numărul minim de participanți este de 5 sportivi. Acest lucru va fi comunicat din timp.
STARTUL va fi comun pentru categoriile de vârstă aferente fiecărui traseu. Cursa de copii va avea oră de start diferită. La fel, pot interveni schimbări de program și decalaje în funcție de situația epidemiologică de la momentul competiției, de restricțiile și normele legale.
Cap.4 Programul evenimentului:
PROGRAMUL MN MTB DERSCA 2023*
Cap. 5 Obligațiile concurenților:
NOTĂ: respectarea tuturor normelor de protecție impuse la data competiției de către autorități, în contextul evoluției pandemiei covid -19.
– furnizarea de informații corecte și complete la înscriere.
– plata taxei de înscriere cel târziu în momentul ridicării pachetului de start.
– utilizarea unei căști de protecție este OBLIGATORIE pe toată durata parcurgerii traseului.
– pentru tura lungă utilizarea unei biciclete de tip MTB (la tura scurtă nu există restricții).
– montarea numărului de concurs în mod vizibil pe ghidonul bicicletei, în față și pe spatele tricoului de concurs. Acesta nu poate fi demontat decât după trecerea liniei de sosire sau după validarea abandonului de către organizatori.
– respectarea întocmai a traseului și trecerea pe la fiecare punct de control al turei la care participă (este interzisă folosirea scurtăturilor)
– respectarea limitei de timp, prezentate la capitolul Trasee. Concurenții care nu se încadrează în acest timp sunt înregistrați automat ca „abandon”.
– deplasarea ordonată în coloană, în urma mașinii de poliție de la start până la ieșirea de pe șosea, dacă va fi cazul.
– respectarea regulilor, sfaturilor și indicațiilor organizatorilor și ale polițiștilor de pe traseu și a regulilor speciale în zona de frontieră.
– atenție, prudență și respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice (în zonele traseului în trafic deschis, înainte de start și după sosire).
– atenție și prudență la deplasarea pe traseu în afara șoselei, la eventualele obstacole care pot interveni – oameni, animale, căruțe, autovehicule, crengi etc.
– adaptarea vitezei și stilului de pedalat în porțiunile semnalizate ca fiind dificile.
– atenție la schimbările de direcție ale traseului (unele vor fi mai înguste dar semnalizate corespunzător)
– comportament fairplay față de ceilalți concurenți.
– este interzis comportamentul care creează situații periculoase pentru propria persoană sau pentru ceilalți concurenți.
– sunt interzise utilizarea bicicletelor electrice, cu motor, a motocicletelor, tractarea de către un alt vehicul (excepție după validarea abandonului de către organizatori), utilizarea de ajutoare din afara concursului.
– anunțarea la primul post de control (sau la numerele de telefon de contact puse la dispoziție de organizatori) a oricărei probleme serioase sesizate pe traseu, inclusiv abandonul. Abandonul se anunță DOAR DE CĂTRE CONCURENT telefonic sau la punctele de control/alimentare, unde va staționa pentru a fi retras de pe traseu de către organizatori. Orice implicare a însoțitorilor în anunțarea unui abandon nu va fi luată în considerare.
– este interzisă aruncarea pe traseu a ambalajelor, deșeurilor sau a altor obiecte care nu sunt biodegradabile (în acest sens vor fi disponibile în punctele de control locuri special amenajate).
– respectarea naturii și a persoanelor întâlnite pe traseu.
– respectarea regulilor și conduitei în zona de frontieră.
– participarea la Maratonul Nordului MTB Dersca se face pe proprie răspundere, în deplină cunoştinţă a capacității de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică şi mentală.
– fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă. Organizatorii, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul care participă la organizarea evenimentului nu se fac responsabili pentru actele de rănire, deces sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfăşurării evenimentului.
Orice accident provocat în care este implicat un concurent, survenit în timpul desfășurării maratonului, din nerespectarea regulamentului și/sau a regulilor de circulație legale va fi în responsabilitatea celor implicați în accident.
Concurenții își dau acordul prin înscrierea în concurs, pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, pentru utilizarea fotografiilor din concurs,în scopul exclusiv al promovării evenimentului.
Cap. 6 Declarații:
Prin acceptarea regulamentului, bifând în formularul de înscriere, concurentul declară pe propria răspundere că:
– este apt din punct de vedere fizic, psihic și medical, să participe la competiția sportivă „MARATONUL NORDULUI MTB DERSCA ”. Exonerează organizatorii și persoanele care au legătură cu aceștia (sponsori, parteneri, angajați, voluntari, oficiali) de orice răspundere în legătură cu orice tip de pretenții ar putea avea el și succesorii lui pentru orice eventuale accidentări, boală, deces sau alte probleme medicale care ar putea apărea pe parcursul desfășurării competiției la care participă.
– a luat cunoștință despre toate aspectele legate de participarea efectivă la competiție și de riscurile care pot interveni, din regulamentul competiției.
– este de acord cu utilizarea de către organizator, precum și de către partenerii ori sponsorii săi, a numelui, fotografiilor si imaginilor video, precum și a citatelor în scopuri promoționale și/sau de marketing, sau în scopul promovării evenimentelor organizate sau co-organizate de Asociația Nord, Asociația Club Sportiv Nord .
În sensul celor de mai sus, concurentul își asumă întreaga responsabilitate pentru orice vătămare sau prejudiciu pe care îl poate suferi ca urmare a participării la competiție.
Cap.7
- Diverse:
Organizatorii își rezervă dreptul de a folosi imaginea și numele concurenților în materiale de promovare a evenimentului (actual sau viitor) și în alte materiale de evaluare/prezentare a proiectului reprezentat de „Maratonul Nordului MTB Dersca ”.
În caz de forță majoră organizatorii își rezervă dreptul de a anula competiția. Participanții deja înscriși vor primi înapoi integral taxa de înscriere. Eventualele cheltuieli adiacente (legate de transport, cazare (alta decât campingul Zilele Nordului), masa (alta decât masa festivă) nu intră în responsabilitatea organizatorilor.
Organizatorii își rezervă dreptul de a aduce modificări asupra regulamentului cu obligația de a le aduce la cunoștință concurenților pe site-ul competiției până cel târziu pe 4 august 2023 ora 23:59. În caz extrem modificările vor fi notificate la preluarea pachetului de participare.
Datele personale menționate în formularul de înscriere sau în fișele de premiere, NU vor fi înstrăinate și nici folosite în alte scopuri decât pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria de participare și pentru eventuale raportări către instituțiile finanțatoare ale statului.
2. TRASEE și timp regulamentar:
Inregistrarile GPX si descrierea traseelor se gasesc aici: https://www.maratonulnordului.ro/trasee/ iar mai jos este harta turei de maraton/XCM MTB 2022(tura lungă)**
TRASEE 2023:
Distanța:
traseu lung: TBA!
traseu scurt: TBA!
traseu copii: TBA!
Diferența de nivel:
traseu lung: TBA!
traseu scurt: TBA!
traseu copii: TBA!
Start / sosire: TBA!
Responsabil traseu: Valeriu Virgil Catargiu
HARTA va fi comunicata dupa definitivarea noilor trasee competitionale, din noua locatie mtb.
** Eventuale modificări pe traseu, din cauza situației din teren găsită în anul competiției, vor fi anunțate din timp, iar gpx-urile update-ate.
Timpul regulamentar:
- Traseu scurt :4 (patru) ore
- Traseu lung (XCM ) : 6(patru) ore
- COPII: astfel încât să nu perturbe orarul de start de la probele de adulți.
3. VOLUNTARI
Voluntarii de la Maratonul Nordului MTB DERSCA vor fi aleși dintre tinerii din zonă și vor asigura siguranța si confortul participanților pe traseele de concurs, punctele de control și de alimentare, precum și managementul logistic în zona de start/finish.
Anexa 2: Angajamentul de participare pentru minori
Maratonul Nordului MTB DERSCA
5 august 2023 – Comuna Dersca, Jud. Botoșani
Nume și prenume concurent …………………………………………………………………………..
(complet)
CNP concurent …………………………………………………….
Subsemnatul(a) ……………………………………………………………………………………………..
domiciliat la adresa …………………………………………………………………………………………
posesor al B.I./C.I …………………………, telefon de contact………………………………………
în calitate de participant/părinte/tutore legal al concurentului declar pe propria răspundere că eu/fiul meu/fiica mea este apt/a sunt/este apt din punct de vedere medical să participe la concursul
Maratonul Nordului MTB DERSCA, ediția a XIII –a 2023, la proba ….
Ne asumăm responsabilitatea pentru participare și ne dăm acordul ca se va respecta regulamentul afișat anterior pe site-ul www.maratonulnordului.ro
Semnatura parinte/tutore legal,
……………………………………………………………………………..
Anexa 3: Fondul de biciclete:
În 2021 continuăm proiectul caritabil, Fondul de Biciclete.
Participanții vor putea face donații individuale pentru fondul de biciclete solicitând informații legate de procedură la adresa pedalez@maratonulnordului.ro
De la prima ediție până acum, peste 60 de biciclete au fost dăruite copiilor din zonele unde s-a desfășurat competiția. Mulțumim celor care au donat către fondul de biciclete! Ne vedem în 2023, cu fapte bune!